Indicații: Disbacterii intestinale, enterocolite, diaree estivală, dizenterie amebiană (forme ușoare), candidoză și giardioză; plăgi infectate, infecții microbiene locale minore, micoze ale pielii. Contraindicații:
Alergie la halochine, insuficiență renală sau hepatică severe, insuficiență cardiacă gravă, sarcină în primul trimestru.
Atenție la supradozare; în cazurile acute tratamentul sistemic se administrează cel mult o săptămână, în cele cronice cel mult o lună;
În cazul asocierii cu alte preparate halochinice (mexaform, mexase, intestopan) nu se vor depăși (sumat) 750 mg/zi la adulți și 400 mg/zi la copiii școlari; aceste preparate nu se administrează în cure succesive, dacă durata totală a tratamentului depășește o lună. Reacții adverse: Rareori greață, vărsături, dureri abdominale, cefalee, amețeli, erupții cutanate alergice; foarte rar nevrită periferică, nevrită optică, mielopatie (doze mari, tratament prelungit). Mod de administrare: Adulți: 1-2 drajeuri (100-200 mg) de 3 ori/zi. Copii: 10 mg/kg corp și zi. Prezentare: 10 drajeuri conținând clorchinaldol 100 mg
Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați prospectul complet al medicamentului:
www.anm.ro/_/_PRO/PRO_12517_30.09.19.pdf